TUPEU!? Părinții vor să intre în asistență: „vreau să mă duc la două trei ore să văd cum predă învățătorul/profesorii”

Trebuie citite

TUPEU!?

Mai nou, părinții doresc să facă asistențe cadrelor didactice. Un părinte și-a exprimat într-o postare pe un grup Facebook de profil, dorința de a intra în asistență la ore.

Bună ziua stimați părinți
Vă rog să ma ajutați cu un răspuns la o întrebare.
Eu ca și părinte am dreptul să particip la orele de școală ale copilului?
Vreau să ma duc la două trei ore să văd cum predă învățătorul/profesorii.
Mulțumesc.

Ați citit foarte bine

Da, ați citit și înțeles foarte bine. Nici pe de parte nu a fost vorba de a participa la discuții referitoare la situația și implicarea copilului, în niciun caz. Planul nu era de a verifica activitatea copilului, ci pe a cadrelor didactice. Așadar, vorbim de o atitudine greșită, ostilă față de profesori, din start.

Revoluție?!


Poate considerați că această atitudine este una izolată. Nimic mai fals, din semnalele primite, astfel de cazuri sunt mai des întâlnite decât bănuiți. Se pun două întrebări legitime:

  • Cine are voie să îți facă asistențe la ore?
  • Până unde merg drepturile elevilor și ale părinților acestora?

În ultimii ani, factorii politici au slăbit autoritatea cadrelor didactice simultan cu acordarea unor drepturi noi părinților și elevilor. În contextul în care în presă imaginea școlii este terfelită, iar drepturile cadrelor didactice nu numai că nu prea mai sunt apărate, ci și reduse, apar situații precum cele mai de sus.

Au voie să facă părinții asistențe profesorilor?

Facem mențiunea că orele cadrelor didactice nu sunt publice. Practic, nici directorul școlii nu poate intra la oră fără acordul profesorului vizat. În privința evaluării, doar personalul de specialitate, directorii, metodiștii și inspectorii pot face asta. Răspunsul detaliat este dat aici.
Ar mai trebui să facem o mică mențiune. În cazul în care cadrul didactic își dă acordul scris pentru a fi asistat la oră de un părinte, atunci cele scrise în acest articol se modifică.

Suntem curioși

Suntem extrem de curioși dacă respectivul domn ar dori ca persoane străine de calificarea sa să îi evalueze munca? Ne întrebăm dacă a făcut o solicitare similară și către medicii care operează, pompierii care sting incendii etc.

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -